Translate

luni, 25 iunie 2012

ice ice Istambul


Dictionar

DICTIONAR EXPLICATIV PENTRU LINGBISTI

ABUZ
= fără buze

ACRU
= unitate de măsură a acrelii. Ex: Tata are o soţie de 3 acri şi o soacră de 5.

ACTRIŢĂ
= matriţă pentru fabricarea acelor

AMÂNAT
= fără mâini

AMPULĂ
= amintiri din tinereţe

APOI
= apă mare

APOPLEXIE
= stare de disconfort creată de apa provenită de la vecin, neconvenţional, prin tavan

AŢÂŢAT
= fără sâni

BASCĂ
= femeie din Pirinei, cu marginile îndoite înăuntru

BIRMANIA
= predispoziţie maladivă a unui ministru de finanţe de a pune noi taxe şi impozite

BIROCRAŢIE
= democraţie originală, bazată pe încasarea cat mai multor biruri, cam ca la noi

BIZAR
= zar dublu

BOSUMFLAT
= şef supraponderal

CELULOZĂ
= boală căpătată în închisoare

CHILOT
= moldovean ce chilotează un avion

COLONEL
= intestinul subţire

COMBINEZON
= lenjerie uşoară, transparentă, purtată de lucrătorii de pe combine

GHINIOANE
= varianta moldovenească pentru ardelenescul "Bine, Ioane"

ÎMPRĂŞTIERE
= rezultatul procesului prin care beţivii se fac prastie
ÎNCHINARE
= transport către China

ÎNFOCARE
= transformare în focă

ÎNVINUIRE
= procesul de fermentare a mustului

ÎNVIORAT
= prevăzut cu vioară

LEŞINĂ
= pe unde circulă "le tren"

MĂCEL
= mac mic

MERITORIU
= teritoriul ocupat de livada de meri

MI CRO SCOP
= scop mărunt

MOPS
= câine care a făcut ceva box la viaţa lui

NASOL
= amintiri despre viitor

NASTURE
= plasture pentru nas

PAPANAŞ
= naşul Papei

PAPARUDE
= rudele Papei

PIRELLI
= firmă care a dat faliment când or venit moldovenii cu "firma pi buni"

PIRON
= locul unde opreşte trenul în gara din Iaşi

MOLIERE
= cutiuţe în care se păstrează naftalina

MONOLOG
= olog de un picior

BIOLOG
= olog de ambele picioare

SEXOLOG
= olog de ...
PLASTURE
= nasture din material plastic

PRUDENT
= pastă de dinţi cu extras de prune

RATEU
= pateu din carne de raţă

SCARABEU
= cetăţean ce locuieşte la bloc, la scara a doua; din aceeaşi familie de cuvinte se cunosc scaraceu şi scaradeu

SCUMPETE
= termen drăgăstos adresat femeii iubite pe timp de inflaţie

SOIOS
= de soi

TRACTOR
= actor cu mult trac

TUTUN
= a-a-arma de-de-de a-a-artilerie

ŢURŢUR
= sunetul soneriei, iarna

VEDETĂ
= nava mică de război care se bucură de o deosebită popularitate

YETI
= filmul lui Spielberg, "E.T.", pe ecranele Iaşiului

Soacra si nora

Soacra si Nora .. in zilele noastre *

Un tip si-a tras o gagica si o duce sa stea cu el la maica'sa. Din prima zi,
mama soacra ii pune in vedere fetii regulile casei.
- Mama draga, in casa aici sunt o gramada de reguli, hai sa ti le spun de la
inceput sa fii pusa in garda si sa nu calci pe bec. Cele mai importante sunt
astea: cand ma vezi cu basmaua pe ambii ochi sa nu cumva sa imi cauti de
vorba ca e jale; cand ma vezi cu basmaua pe ochiul stang, sa te pregatesti
deja de valiza ca e groasa treaba, iar cand ma vezi cu basmaua pe celalalt
ochi inseamna ca trebuie sa fugi ca nu mai e de stat aici.

La care fata:

- Mama soacra, m-ai luat prin surprindere, mie nu mi s-a spus de nici o
regula dar hai sa iti spun si eu rugamintea mea: Cand ma vezi in bucatarie,
picior peste picior, cu tigarea in mana si cafeaua alaturi sa stii ca ma
doare in cur de cum iti sta dumitale basmaua

Zambete

- Mamico, vaca zice muuu sau nuuu?
- Eh, depinde de bou…
 
Cine a pus  "s"-ul in "fast food", a fost un ticalos ingenios…
 
Un tip face o comanda la fast food:
- Buna ziua, vreau patru shaorme la pachet, va rog. Doua cu pui si doua cu vita. In cele cu pui vreau puiul pe o parte ars, pe o parte crud si pita arsa. La o shaorma cu vita vreau carnea in sange, pita arsa pe o parte si numai cu castraveti, iar in cealalta cu vita vreau carnea arsa si numai cu ceapa!
- Da’ domnule, ce-mi cereti e foarte greu de facut!
- Pai si ieri cum ai reusit?
 
Sânii sunt dovada clara ca si barbatii se pot concentra la doua lucruri in acelasi timp.
 
I: Ce-i lipseste unei fete care are 10.000 de like-uri pe Facebook?
R: Hainele.
  
Daca beau alcool, sunt alcoolic.
Daca beau Fanta, sunt fantastic?
 
I: Cum se numeste bagheta aceea care-i face pe barbati sa dispara?
R: Test de sarcina.
 
O blonda in autobuz. Soferul anunta:
- Umatoarea statie “1 Decembrie”.
Blonda, panicata:
- Mai devreme nu se poate?!
 
Culmea businessului neinspirat: sa deschizi un salon de bronzat in Ferentari.
 
 
- Ce femei preferati: cele care vorbesc mult sau pe celelalte?
– Care celelalte?
 

Metode de a scapa de amenzi


Metode de a scapa de amenzi
O metoda cum sa scapati, fara sa incalcati legea, de amenzile date de Politia rutiera, Politia de ordine publica, Jandarmeria sau orice alta institutie a statului abilitata sa aplice sanctiuni contraventionale,celebrele amenzi. De exemplu, un sofer este amendat de catre un agent de circulatie, mult prea zelos, ca a depasit linia continua. Amenda legala prevazuta de legea care reglementeaza circulatia pe drumurile publice este de 225 de lei, echivalentul a 4,5 puncte amenda si 6 puncte de penalizare. Dupa constarea contraventiei de catre agentul de circulatie, acesta are obligatia sa va intrebe daca aveti de facut observatii. Sfatul nostru este sa spuneti ce anume observatii aveti de facut, cea mai des folosita de foarte multa lume este urmatoarea "constatarea nu corespunde adevarului" care trebuie mentionata de politist. Urmatorul pas legal care trebuie facut de politist este sa va intrebe daca doriti sau nu sa semnati procesul verbal si sa luati un exemplar. Putina lume stie ca ordonanta de urgenta a Guvernului 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, lasa multe portite pentru ca amenda sa nu mai fie achitata niciodata. Daca soferul depistat ca a incalcat Codul Rutier refuza sa semneze procesul verbal, agentul este obligat sa aduca un martor, cu care, atentie, se va putea face doar dovada refuzului de catre conducatorul auto de a semna procesul verbal si a primi un exemplar, nu de atestare a savarsirii contraventiei. In fata acestei situatii, procesul verbal va fi trimis la domiciliul soferului, unde trebuie sa ajunga in maxim de 30 de zile. Articolul 27 din OUG 2/2001, prevede ca una din cele doua posibilitati de comunicare a procesului verbal va fi prin posta, cu confirmare de primire. Acest lucru presupune ca destinatarul / soferul sau pietonul trebuie sa semneze de  primire a procesului verbal. Daca nu este acasa sau daca locuieste la alta adresa decat cea din buletin o perioada de zece zile sau pur si simplu nu merge la Posta sa ridice procesul verbal si sa semneze, documentul va fi trimis inapoi la Politie. Posta pastreaza corespondenta vreme de 10 zile. In acest caz Politia Rutiera fie retrimite documentul prin Posta fie aplica cea de-a doua varianta de comunicare prevazuta de acelasi articol 27, "prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza intr-un proces verbal semnat de cel putin un martor". Portita legala de scapare care se afla in Ordonanta 2/2001, este prevazuta de art. 14. Acest articol stabileste ca "executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii" (adica data cand a fost scris /intocmit de politist). Cu alte cuvinte, daca Politia nu poate face dovada ca v-a comunicat procesul verbal in termen de 30 de zile, sub semnatura dvs., amenda de 225 de lei nu mai poate fi executata de catre Directia Finantelor Publice. Alte sfaturi pentru a evita amenda pentru camerele radar: - Pentru radarele fixe puteti alege un nume dintr-un necrolog, din orice ziar, al unei persoane care a decedat dupa data depistarii si comunicati Politiei, ca si asa nu au cum sa constatate ca nu e asa. Acest nume il puteti trece pe invitatia pe care o primiti de la Politia Rutiera de a comunica numele persoanei care a condus autoturismul depistat ca a circulat peste limita legala. De mentionat ca fotografiile facute de camerele radar surprind autoturismul doar din spate, deci identificarea soferului dupa fata nu poate fi efectuata. In acest caz, Politia Rutiera NU poate aplica sanctiunea si NU poate face dovada ca persoana decedata trecuta de dvs. in invitatie a condus sau nu autoturismul. - Trimiteti instiintarea cu plata la destinatar, adica sa plateasca Politia cand primeste scrisoarea cu datele persoanei careia i-ati incredintat masina. In acest caz Politia nu va achita taxele si plicul se intoarce la dvs. Asa aveti dovada ca ati comunicat, dar pe banii Politiei, care nu vrea sa platesca si scapati! Mai sunt cateva pentru radar: 1. Ii ceri ordinul de serviciu prin care are misiunea sa efectueze radar in locul cu pricina. Motivul e eliminarea suspiciunii de iesire la  spaga. (Nu-l are sau n-o sa-l dea. Trebuie trecut asta in procesul verbal.) 2. Ceri avizul de control recent al aparatului radar la o institutie abilitata, prin care sa se specifice ca aparatura e conform cu normele tehnice. (Nu-l are, de obicei. Se trece si asta in procesul verbal) 3. Nu semnezi si ceri sa ti-l trimita acasa. (De obicei nu-l trimite, pentru ca politistul trebuie sa se deranjeze la posta si sa puna timbre din banii lui.) In cazul in care, totusi, il trimite, se continua cu  varianta de lipsa de la domiciliu. Informatii foarte utile! Ati scapat de amenzi. Si inca una, ca sa nu va ridice masina cand o parcati aiurea: virati rotile la maxim; in felul asta nu vor avea cum sa fixeze "prinzatoarele" pentru a o ridica pe platforma. 

miercuri, 13 iunie 2012

Radio Erevan

Radio Erevan - Volumul II
Intrebare:
-Ce este scris pe spatele Statuii Libertatii?
Raspuns:
- Made in China!

Intrebare:
- Ce sa fac ca sa par mai subtire ?
Raspuns:
- Intuneric, doamna.

Intrebare:
- Ce este un celibatar?
Raspuns:
- Un om care a pierdut ocazia de a face nefericita o femeie.

Intrebare:
- Spuneti-mi, cum sa procedez pentru a emigra in SUA?
Raspuns:
- Lasati numele si adresa exacta si va veni cineva sa va ia!

Intrebare:
- Isi face efectul si pe Luna pilula anticonceptionala?
Raspuns:
- Da, dar, oricum, costumul spatial ofera o protectie mult mai buna.

Intrebare:
- Care este diferenta dintre un optimist si un pesimist?
Raspuns:
- Diferenta este ca optimistul invata limba engleza iar pesimistul chineza.

Intrebare:
- Tovarase redactor, este adevarat ca si americanii au pitici?
Raspuns:
- In principiu da, dar cei rusi sunt mai mari.

Intrebare:
- E adevarat ca armatei noastre i-a fost cerut ajutorul de catre Cehoslovacia?
Raspuns:
- Da, cererea din 1939 a fost aprobata in 1968.

Intrebare:
- Ce este haosul?
Raspuns:
- Nu dam raspunsuri la intrebari din agricultura.

Intrebare:
- Zebrele sunt negre cu dungi albe, sau albe cu dungi negre.
Raspuns:
- Da.

Intrebare:
- Se poate lua o boala venerica intr-un W.C. al unui vagon de tren?
Raspuns:
- In principiu da, dar nu e comod.

Intrebare:
- Cum reactioneaza guvernul sovietic intr-o situatie fara iesire?
Raspuns:
- Am mai spus ca nu raspundem la intrebari din domeniul agriculturii...

Intrebare:
- Credeti ca iaurtul este un remediu impotriva impotentei?
Raspuns:
- In principiu da, dar numai in combinatie cu ipsosul.

Intrebare:
- Cînd va începe Marea Foamete Mondiala?
Raspuns:
- Când chinezii vor lasa betisoarele si vor începe sa manînce cu lingura

Intrebare:
- Va veni un alt räzboi Mondial?
Raspuns:
- Nu! Dar va fi o luptä pentru pace, ca nici piaträ pe piaträ nu va mai rämâne. 

Intrebare:
- Ce e un salariu?
Raspuns:
- Un fel de menstruatie: astepti o luna si trece dupa trei zile...

Intrebare:
- Ce e mai valoros decât laptele matern?
Raspuns:
- Ambalajul...

Intrebare:
- Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie?
Raspuns:
- Mai bine sa mori ca un bärbat, decât ca un rahat.

Intrebare:
- E adevarat ca Ceaikovski a fost homosexual?
Raspuns:
- Da, dar noua ne place din alte motive...

Intrebare:
- Cum poti trai doar din salariu?
Raspuns:
- Nu stim. Nici n-am încercat...

Intrebare:
- Care este diferenta între Capitalism si Socialism?
Raspuns:
- Capitalismul este exploatarea omului de cätre om.  În socialism este invers.

luni, 11 iunie 2012

Delict


Nu e ceea ce pare


Citeste textul

Textul trebuie citit complet in 59 de secunde !
 
 
 

Citeste textul:

4C357 M354J D3M0N57R34Z4 C4 M1N73A N0457R4 E573 C4P4B1L4 D3 4B57R4C71Z4R1 3X7R40RD1N4R3! 4B50LU7 1MPR3510N4N73! L4 1NC3PU7 A FO57 M41 GR3U, D4R 4CUM, L4 4L D01L34 R4ND, M1N73A 74 1NC3P3 54 C17345C4 4U70M4T, F4R4 54 M41 G4ND345C4. P071 54 73 M4NDR3571! NU 7071 04M3N11 P07 C171 73X7UL 4574.

vineri, 8 iunie 2012

Bancuri

Doi politisti angajeaza un poet sa le compuna o poezie pentru un concurs. Se intalnesc dupa cateva zile si poezia suna cam asa:
"Primavara a venit, Flori le au inflorit, Pe pasune stau doi boi".
Politistii se gandesc ca cei doi boi ar putea sa duca cu gandul la ei doi si ii cer poetului sa gaseasca o alta poezie. Dupa alte cateva zile se intalnesc si poetul le spune poezia:
"Primavara a venit, Flori le au inflorit, Pe pasune stau doi boi, In afara de noi doi"
---------------------------------------------------------------
Ion vine la taica-sau acasa...
- Tata, eu vreau sa ma insor cu Ianos!
- Ma, Ioane, tu esti nebun?
- Nu sunt nebun, dar eu pe Ianos il iubesc. Am crescut impreuna, suntem ca fratii si vreau sa ma insor cu el.
- Ma, Ioane, nu poti sa te-nsori cu Ianos!
- Ba pot!
- Ba nu poti!
- De ce, tata sa nu pot sa ma-nsor cu Ianos?
- Pentru ca e ungur!


---------------------------------------------------------------
Ion cu Gheo, cu oile pe camp.Ion mare si gras, Gheo, mic si pricajit.O turista cam dezbracata, intr-o masina, face pana de cauciuc si ii roaga pe cei doi sa o ajute.Dupa ce schimba roata, turista ii intreba:
- cu ce ma pot revansa? va dau 25 lei sau...?si trege semnificativ de chiloti. Bineanteles ca cei doi prefera banii. Dupa un timp:
- auzi ba Ioane ce destepti am fost ca am luat banii, ce sa facem noi cu chilotii dumneaei, ca pentru tine erau prea mici si pentru mine erau prea mari!

....
 
Naufragiaza un vapor.
Un pasager se apropie inot de capitan si-l intreaba:
 - Capitane, cat avem de inotat pana la cel mai apropiat pamant?
 
- Trei kilometri.
 - In ce directie?
 - In jos.......!
  ................................
 
 Un manelist la magazin: - Biscuiti este?
 - Nu "este'',  "sunt''.
 - Da' rahat... sunt?
 - Da, esti!
 ..............................
 
 Pleaca sotul in alta camera cu mobilul in buzunar. Scoate mobilul si suna acasa. Sotia ridica receptorul.
 Sotul: - Scumpo, te iubesc...
 Apoi inchide receptorul. Se intoarce inapoi si intreaba: - Cine a sunat?
 - Nimeni... o prietena... zice sotia.
  ..............................
 
 Intr-o zi iepurasul se intalneste cu lupul...  Iepurasul cara o plasma de ultima generatie...
 - Dar de unde ai mai iepurasule, plasma asta, ca tu esti lefter...
 - Pai am fost la vulpe...
 - Si???
 - Pai... m-a invitat la o cafea... dupa care s-a dezbracat si a zis:  "Ia tot ce e mai bun de la mine".
 - Si?
 - Si eu am luat plasma!

................................
 
 Un tanar student scotian aflat la departare de casa trimite o scrisoare tatalui la care primeste drept raspuns un plic cu 10 Euro in el si alaturi o scrisoare:
"Fiule, invata ca 10 Euro se scrie cu un "0", nu cu doi!"
..............................
     
 Un tip se uita la televizor si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta-sa:
 - Asta pentru ce este, draga?
 - Ce e cu numele Laura, scris pe biletul ala?
 - A, este numele unui cal pe care am pariat la cursele de cai!
 Pleaca tipa linistita... A doua zi, iarasi se trezeste tipul cu o tigaie si mai zdravana in cap.
 - Asta pentru ce mai e, draga?
 - Te-a sunat calul!
    
  ................................

 Vine Ion acasă de la oraş şi zice către Maria, hotărît:
 - Marie, stinge lumina, trage perdelele şi în pat iute..
 
- Mă Ioane, da' mai am de lucru.
 - Dac-am zis, am zis!
 Vede Maria că n-are încotro, se conformeaza. Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei şi zice:
 - No, acum Marie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat..
    ................................

 Un ardelean iese cu capra pe cîmp şi se întîlneşte cu un oltean, care zice:
 - Unde te duci cu boul ăsta?
 - Ce bou, mă, nu vezi că-i capră?
 - Da' nu cu tine vorbeam.
................................
- Logodnicul lui Lili este mai tandru ca tine, ii spune mereu "perla mea" !          
- El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea sa-ti spun ?
..............................

Un poliţist îl legitimează într-o seară pe un trecător.
- Cum te numeşti?
- Dumitru Constantinescu.
- Ocupaţia?
- Sunt medic primar.
Nedumerit, poliţistul se gândeşte:
- Cum medic primar? Ori e medic, ori e primar. Asta e cam dubios...
- Hai la secţie să vorbim acolo despre această problemă!
- Dar ce-am făcut?
- Gura!
Ajunşi la secţie, poliţistul îi raportează superiorului.
- Şi acum ce fac cu el, dom' şef?
Superiorul, scărpinându-se la ceafa, îi spune:
- Întreabă-l dacă are facultatea făcută.
Dacă are, înseamnă că e medic, dacă nu, înseamnă că e primar.  
................................
Un tip intra intr-un bar tot zgariat pe fata, pe maini, pe picioare si cu hainele sfasiate. Vazandu-l astfel, prietenii il intreaba ce i s-a intamplat:
- Tocmai am ingropat-o pe soacra-mea.
- Si ce legatura are asta cu zgarieturile tale?
- Nu vroia...
..............................

O tipa in fusta stramta si scurta vrea sa se urce in autobuz. Da sa ridice piciorul pe scara... dar intalneste privirea calatorilor atenti la miscare - se vedea cam totul. Asa ca discret, duce mana la fermoarul de la spate si il descheie putin sa-si coboare usor pe solduri fusta... Incearca din nou sa urce.... tot asa. Se descheie mai mult la fusta - tot nimic. A treia oara - idem. In spatele ei - un cioban. Asta o ia de umeri si o urca.
Tipa revoltata:
- Nesimtitule, pui mana pe mine?!!?
Ciobanul:
- Apoi domnita draga, dupa ce m-ai descheiat de 3 ori la slit am crezut ca suntem prieteni...
.............................................
10 femei asteptau la poarta raiului.
- Cine si-a inselat barbatul sa faca un pas in fata, zice Dumnezeu.
9 femei fac un pas in fata, doar una ramane pe loc.
- Sefu, intreaba un inger, cu surda ce facem?
.............................................
   - Ce sunt parintii tai Bula?
   - Mama e gladiatoare si tata procuror!
   - Cum asa?
   - Pai mama vinde gladiole si tata le procura!
...............................................
Omul de pe targa catre infirmieri :
- Unde ma duceti ?
- La morga..
- Dar inca n-am murit.
- Pai, inca n-am ajuns...
...........................................
In bere e putere.. In vin e sanatate. In cognac e distinctzie, iar in apa sint microbi....
..............................................
In China nu exista notziunea "si-a inselat" (nevasta), in schimb exista "si-a confundat"...
.............................................
Reclama Connex
Viitorul suna bine. Pacat ca nu raspunde nimeni.
..............................................
O doamna se intoarce din concediu, de la mare, iar sotul o intreaba:
- Ei, cum te-ai distrat?
- Acolo femeile ori impletesc ori fac sex...
- Si tu ce ai facut?
- Pai avand in vedere ca mi-am uitat andrelele............
.....................................
El si ea la restaurant.
Ea, sorbind dintr-un pahar de vin:
- Sa stii ca nu poate fi vorba de sex inainte de casatorie.
El:
- Atunci suna-ma dupa ce te casatoresti.
.............................................
Merge unu cu nevasta sa ia cina la restaurant. Farfuria de supa se varsa pe rochia ei cea noua. Suparata si asteptand sa fie consolata de sotul romantic zice:
- Uite cum arat, ca o scroafa !
El raspunde:
- Si te-ai mai si murdarit pe deasupra !!!

joi, 7 iunie 2012

Globalizarea

CEA MAI TARE Definiţie si exemplificare a globalizarii...
 
Întrebare:  Care este cea mai adevărată definiţie a globalizării?
Răspuns:    Moartea prinţesei Diana !
Intrebare:  Cum aşa ?
Răspuns:    O prinţesă engleză cu un amant egiptean are un accident într-un tunel francez..... ...într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, îmbătat cu wiskey scoţian, urmărită fiind de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Prinţesa era tratată de un doctor american cu medicamente braziliene. Şi chestia asta îţi este trimisă de o moldoveancă, iar tu o citeşti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh într-o fabrică din Singapore , transportat cu vapoare de indieni şi descărcat de sicilieni, transportat din nou în camioane conduse de şoferi turci şi în final vândută ţie de evrei deştepţi.

miercuri, 6 iunie 2012

Cum se scoate dopul dintr-o sticla


Cum se inchide o punga


Cum se curata oul fiert


Batrani in mintea copiilor


ACCIDENT DE MUNCA LA CARACAL


ACCIDENT DE MUNCA LA CARACAL.

Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare in Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat ca drept cauza “slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu. Ati cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care, cintarite mai tirziu, au fost gasite a cintari aproximativ 270kg.

Decit sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.

Am asigurat fringhia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile.
Dupa aceea am coborit de pe acoperis sa dezleg fringhia, tinind-o foarte strins ca sa asigur o coborire lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg.

Datorita surprizei pe care am avut-o cind am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la fringhie.
Cred ca nu este nevoie sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In apropierea etajului 3, m-am intilnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indrepta vertiginos catre sol, intilnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgirieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decit atunci cind degetele minii drepte au intepenit in scripete pina la nivelul celei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strins de fringhie in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cinarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca urmare a intilnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgirieturi la picioare si in general.

Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intilnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze ranile, cind, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. Asa cum stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine, care explica cele 2 fracturi la picioare.

Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs.

Guvernul mondial

Anghel Rugina

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tucă Show". Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! ...Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi "ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate...
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane.Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru"din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se "pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush!La "CASA ALBĂ", bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american "în privat", au început dezvăluirile:

"George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..."
"Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" A întrebat, Tucă."Păi, nu prea..." a răspuns domnul profesor. "Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus domnia sa, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...

Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc "ca în sânul lui Adam"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt"aleşi" cu "binecuvântarea" acestui "GRUP", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."

Întrebare telefonică de la un telespectator: "Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?"
"Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...

Replică telefonică: "Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?"
Răspuns: "Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

Replică: "Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia... Bună seara!..."

Anghel Rugină, (A.R.): "Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...

În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...

Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!... Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

Alt telespectator (TS), întreabă:
"Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?"

A.R.: "Sunt şi masoni în "grup", dar nu sunt majoritari!"
TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):
"Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?"

A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre "muritorii de rând"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!..."
TS : "Atunci sunt evreii?"
A.R.: "Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!"
TS: "Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol..."
A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest "GRUP"se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...
TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"
A.R.: "Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."
TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"

A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " ...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...

Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!

Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...

Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP". De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. "Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !..."

Marius Tucă (M.T.):
"Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"
M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?"
A.R.: "În primul rând, am o vârstă: "mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."
TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"
A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Ei traiesc printre noi

1.
Un tip a cumparat un frigider nou pentru casa lui. Ca sa scape de cel vechi, l-a pus in fata casei cu un carton pe el, pe care scrie: E gratis, il vrei, ia-l acasa.
4 zile a stat frigiderul acolo si nimeni nici macar nu s-a uitat la el. A realizat ca oamenii erau prea neincrezatori in aceasta oferta.
Asa ca a decis sa schimbe cartonul : Frigider de vanzare cu 100 ron.
A doua zi cineva l-a furat!
Ei traiesc printre noi!!!!
2.
Intr-o zi mergeam pe plaja cu niste prieteni cand deodata cineva a tipat : "Uite o pasare moarta!" Cineva s-a uitat in sus spre cer si a exclamat : "unde, unde?"
Ei traiesc printre noi!!!
3.
Cand se uita la o casa, fratele meu a intrebat agenta imobiliara in ce directie este nordul. El a explicat ca nu vrea ca soarele sa-l trezeasca in fiecare dimineata. Ea a intrebat "Soarele rasare in nord?" Cand fratele meu i-a explicat ca soarele rasare in est de ceva timp, ea a dat din cap si a zis: "Oh, nu prea tin pasul cu lucrurile astea"
Ei traiesc printre noi!!!
4.
Luam pranzul intr-o cafenea, cand fara sa vrem, am auzit-o pe angajata ca vorbea despre o arsura pe care a facut-o la sfarsitul saptamanii cand mergea spre plaja cu masina. A condus cu ea decapotata, dar nu credea ca se va arde pentru ca era in mers.
Ei traiesc printre noi!!!
5.
Sora mea are un fel de cutit in masina care este special pentru a taia centura de siguranta in caz ca ramane blocata din cauza unui accident. Ea il tine in portbagaj.
Ei traiesc printre noi!!!
6.
Umblam cu un prieten cand am vazut o femeie cu un cercel in nas, de care era atasat un un lantisor pana la cercelul din ureche. Prietenul meu a zis "Nu se va rupe lantul de fiecare data cand va intoarce capul?". A trebuit sa-i explic ca nasul si urechea unei persoane raman la aceeasi distanta una de cealalta indiferent in ce directie va intoarce capul.
Ei traiesc printre noi!!!
7.
Nu mi-am gasit bagajele in zona pentru bagaje din aeroport. Asa ca am mers la biroul bagaje pierdute si i-am spus femeii de acolo ca bagajele mele nu au aparut. Ea a zambit calm si mi-a spus sa nu imi fac griji deoarece ea este pregatita si instruita profesional si ca sunt in maini bune. "Acum" m-a intrebat ea :"A ajuns avionul dumneavoastra?"
(Eu lucrez cu astfel de oameni)
Ei traiesc printre noi!!!
8.
Cand munceam la o pizzerie am observat un barbat care a comandat o pizza mica la pachet. Parea sa fie singur si bucatarul l-a intrebat daca doreste sa taie piza in 4 sau in 6 felii. A stat si s-a gandit un pic inainte sa raspunda: "Lasa in 4 felii, nu cred ca imi este destul de foame sa mananc 6 felii.
Da. Ei traiesc printre noi!!!

duminică, 3 iunie 2012

Duck in the city


19 motive sa ramai in Romania

19 motive să rămâi în România.


1) Pentru că din România poţi să pleci, totuşi, oricând. Nu te ţine nimeni cu forţa;
2) Pentru că aici ceilalţi sunt gata să împartă cu tine tot ce au: manelele
   din maşină, gripa din autobuz şi nevasta de acasă;
3) Pentru că aici marinarul a ajuns preşedinte. Îţi dai seama unde poţi să ajungi ca pompier sau mecanic auto?
4) Pentru că doar în România sunt mai multe Jeep-uri decât milio-nari şi mai
   mulţi milionari decât firme;
5) Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în
  schimb;
6) Pentru că România e singura ţară în care numai dacă priveşti la cei care
  muncesc, primeşti un spor de spectator numit "indemnizaţie de conducere";
7) Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială
  a poporului român. De pildă, în trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama
  şi să-ţi iubească copiii, morţii şi sfinţii;
8) Pentru că suntem singurul neam la care "hoţule" este o vorbă de alint;
9) Pentru că doar aici putem vorbi urât de unguri, bulgari, evrei, olteni,
  moldoveni, ardeleni. şi să fim consideraţi haioşi în acelaşi timp;
10) Pentru că avem cea mai bună şaormă, chiar dacă arabii sunt minoritari;
11) Pentru că aici cineva se poate numi Simona Sensual, fără să fie neapărat
  actriţă porno;
12) Pentru că avem mai multe Silicon Valley, dar nu între două dealuri din
  California, ci între doi sâni din Dorobanţi;
13) Pentru că aici poţi să devii şofer, fără să dai vreun examen;
14) Pentru că numai în România se poate organiza campionatul mondial de 3000
  km slalom printre obstacole (căruţe, gropi, câini morţi de foame, beţivi
  morţi de beţi);
15) Pentru că pe meleagurile româneşti zăpada este considerată sfântă, numai
  pentru că a picat din cer. Odată aşezată pe şosea, o lună de zile nu o mai
  atinge nimeni;
16) Pentru că în România se iau pauze înainte de a începe munca;
17) Pentru că românii sunt foarte ataşaţi de noţiunea de politeţe. Atât de
  ataşaţi, încât, de pildă, le este foarte greu să dea de la ei un simplu "bună
  ziua";
18) Pentru că doar aici parfumul se cumpără după nume, nu după miros;
19) Pentru că atunci când toate locurile din iad vor fi ocupate, România va
  deveni destinaţia de rezervă. Cei care rămân aici vor fi scutiţi de
  cheltuielile de transport.