Translate

vineri, 9 aprilie 2010

Navigheaza pe internet şi foloseşte resursele computerului

Păcăleşte-ţi adminul de la locul de muncă – navigheaza pe internet şi foloseşte resursele computerului

Cum sa iti ascunzi identitatea pe internet si ce pot face asa ca el (adminul) sa nu poata sa monitorizeze conexiunile mele de ieshire shi de intrare?”.

În continuare voi explica două lucruri:

1. Cum să navigaţi pe internet cu un grad mare de anonimitate fără a instala vreun program în computer (şi fără ca adminul să poată vedea ce vizitaţi, şi cu cine vorbiţi, şi nici capturi de ecran să nu poată face de la distanţă).

2. Cum să copiaţi fişiere din computerul de la serviciu pe un flash drive, în caz că administratorul de reţea a pus restricţii de copiere.

Vreau să spun că aceste metode nu funcţionează 100% din cazuri, ci mai degrabă în aproximativ 70% (e o estimare subiectivă, ”la ochi”).

1. La multe companii administratorii de reţea au grijă ca angajaţii să nu piardă vremea citind ziarele pe internet, sau discutând pe diferite messengeruri. Este un banc:

”Şeful întreabă:

- De ce în ultima vreme vii atât de târziul la serviciu?

- Păi chiar dumneavoastră mi-aţi zis să citesc ziarele ACASĂ.”

Controlul se face prin mai multe procedee, nu le voi dezbate pe larg, ci doar le voi aminti: prin analizarea traficului de internet, prin utilizarea de programe de control de la distanţă (ceea ce le permite să efectueze capturi de ecran din computerul dvs. la un anumit interval, să vadă ce programe folosiţi, şi chiar ce cuvinte tastaţi…) şi prin folosirea altor metode.

Cum putem să-i păcălim? Simplu: Folosim alt sistem de operare! De exemplu Incognito LiveCD. Ce înseamnă asta? E vorba despre o distribuţie Linux, configurată special pentru anonimitate pe internet. Pentru a-l folosi, e deajuns să introduceţi cd-ul cu Incognito în computer, şi să restartaţi sistemul. Atunci se va încărca acest sistem de operare (fără a acţiona asupra informaţiei din computer, se foloseşte doar memoria operativă (RAM-ul)), iar dumneavoastră veţi putea porni navigatorul Firefox, şi naviga prin protocolul TOR. Acelaşi protocol e folosit şi de messenger-ul Pidgin sau GAIM, cu ajutorul cărora veţi putea intra pe majoritatea protocoalelor de mesagerie instantanee (Yahoo! Messenger, AOL, MSN, IRC (cunoscut ca mIRC), Gadu Gadu şi multe altele, despre care probabil nici nu aţi auzit).

Iată aşa. Aici admin-ul nu va mai putea face capturi de ecran, practic, nici nu va avea acces la computerul dumneavoastră. Singurul lucru pe care-l va vedea, dacă va avea pregătire suficientă, este că dumneavoastră folosiţi Linux.

Pe site-ul oficial, scrie că nici nu-i nevoie să restartaţi sistemul, ci puteţi să rulaţi incognito direct din Windos, adica, cînd computerul este deja pornit.

Acest cd ar trebui să meargă în majoritatea computerelor moderne. La mine nu a mers, de aceea nu pot publica capturi de ecran, să vedeţi cum lucrează… Nu a recunoscut placa video. Dar la voi ar trebui să meargă, şi, oricum, nu pierdeţi nimic dacă încercaţi.

Cum să-l downloadaţi şi inscripţionaţi pe cd? Imaginea ISO (copia virtuală a cd-ului) o găsiţi , pe pagina de download găsiţi acesta şi alte oglinzi de descărcare, v-am dat-o şi pentru situaţia când apare o nouă versiune. Odată salvată în compter, imaginea o puteţi înscrie pe un cd folosind programul gratuit ISO Recorder, sau comercialul şi profesionalul Ahead NERO.

Desigur, trebuie să aveţi un CD Writer sau DVD Writer, ca să puteţi înscripţiona imaginea pe un disc, sau puteţi ruga un prieten să facă acest lucru. Trecem la a doua chestiune.

2. La unele companii, administratorii de reţea restricţionează accesul la USB şi CD-ROM-uri, pentru ca utilizatorii să nu poată scoate informaţie din computere. Dacă sunteţi foarte muncitori, şi vreţi să vă luaţi de lucru pe acasă (nişte tabele, etc.), puteţi la fel să folosiţi un LiveCD cu vreo distribuţie de linux. Eu recomand pentru acest lucru românescul Kiwi Linux, imaginea cd-ului o luaţi de pe pagina oficiala. Pentru orice eventualitate, iată link-ul paginii de download.

Procedura e simplă – introduceţi cd-ul în computer, restartaţi sistemul, şi se va încărca acest Kiwi. Aici adminul nu are nici o autoritate, nici restricţiile lui de a folosi resursele computerului, şi nu funcţioneaza programele lui de urmărire, daca are aşa ceva. Singurul lucru pe care poate să-l vadă este că folosiţi linux, dar pentru a preveni acest lucru, e de ajuns să scoateţi cablul de reţea din computer, şi gata! După asta, deschideţi discurile C, D, E din partea stanga sus, din meniul Locuri. Navigaţi până găsiţi fişierul pe care vreţi să-l împrumutaţi, introduceţi un usb stick (memorie flash) în computer (o să apară shortcut pe ecran către el), copiaţi dintr-o parte în alta, şi gata! Deconectaţi computerul, scoateţi cd-ul, şi în computer nu va rămâne nici o urmă a activităţii voastre.

Spor la lucru!

vineri, 26 februarie 2010

Despre codul numeric personal

Cod numeric personal
S AA LL ZZ JJ NNN C

S
S reprezintă sexul şi secolul în care s-a născut persoana care posedă acel CNP. Persoanelor de sex masculin le sunt atribuite numerele impare iar persoanelor de sex feminin numerele pare.

Prima cifră a CNP-ului este: (sex bărbătesc / sex femeiesc)

1 / 2 – născuţi între 1 ianuarie 1900 şi 31 decembrie 1999
3 / 4 – născuţi între 1 ianuarie 1800 şi 31 decembrie 1899
5 / 6 – născuţi între 1 ianuarie 2000 şi 31 decembrie 2099
7 / 8 – pentru personale străine rezidente în România.
În plus 9 – pentru persoanele străine.

AA
AA este un număr format din 2 cifre şi reprezintă ultimele 2 cifre din anul naşterii. O persoană născută în anul 1970 va avea la AA 70.

LL
LL este un număr format din 2 cifre şi reprezintă luna naşterii persoanei.

ZZ
ZZ reprezintă ziua naşterii în format de 2 cifre. Pentru zilele de la 1 la 9 se adaugă 0 înaintea datei. Spre exemplificare, o persoană născută în prima zi a lunii va avea codul 01.

JJ
JJ este un număr format din două cifre şi este reprezentat de codul judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul sau reşedinţa în momentul acordării C.N.P.

De exemplu, pentru Buzău acest număr este 10. Pentru Bucureşti, codul este un număr din intervalul 41 şi 46 şi reprezintă sectorul în care s-a născut acea persoană.

Codurile judeţelor sunt în ordinea alfabetică a acestora, cu unele excepţii.

LISTA NOUĂ CU JUDEŢE

Cod Judeţ
01 Alba
02 Arad
03 Argeş
04 Bacău
05 Bihor
06 Bistriţa-Năsăud
07 Botoşani
08 Braşov
09 Brăila
10 Buzău
11 Caraş-Severin
12 Cluj
13 Constanţa
14 Covasna
15 Dâmboviţa
16 Dolj
17 Galaţi
18 Gorj
19 Harghita
20 Hunedoara
21 Ialomiţa
22 Iaşi
23 Ilfov
24 Maramureş
25 Mehedinţi
26 Mureş
27 Neamţ
28 Olt
29 Prahova
30 Satu Mare
31 Sălaj
32 Sibiu
33 Suceava
34 Teleorman
35 Timiş
36 Tulcea
37 Vaslui
38 Vâlcea
39 Vrancea
40 Bucureşti
41 Bucureşti S.1
42 Bucureşti S.2
43 Bucureşti S.3
44 Bucureşti S.4
45 Bucureşti S.5
46 Bucureşti S.6
51 Călăraşi
52 Giurgiu

NNN
NNN este un număr format din 3 cifre din intervalul 001 – 999. Numerele din acest interval se împart pe judeţe, birourilor de evidenţă a populaţiei, astfel încât un anumit număr din acel interval să fie alocat unei singure persoane într-o anumită zi.

C
C este cifră de control (un cod autodetector) aflată în relaţie cu toate celelate 12 cifre ale CNP-ului. Cifra de control este calculată după cum urmează: fiecare cifră din CNP este înmulţită cu cifra de pe aceeaşi poziţie din numărul 279146358279; rezultatele sunt însumate, iar rezultatul final este împărţit cu rest la 11. Dacă restul este 10, atunci cifra de control este 1, altfel cifra de control este egală cu restul.[necesită citare]

Atribuirea unui nou cod numeric personal
Un nou C.N.P. se atribuie aceleiaşi persoane în una dintre următoarele situaţii:

actul de naştere a fost rectificat, fiind modificate datele care intră în structura C.N.P.;
rubrica din certificatul de naştere în care se înscrie C.N.P. a fost completată eronat;
C.N.P. a fost atribuit greşit;
solicitantul şi-a schimbat sexul;
există neconcordanţe privind C.N.P.

miercuri, 17 februarie 2010

Cunoaste-ti Femeile ?


Chiar crede-ti ca cunoaste-ti femeile ?
Va inselati :))

duminică, 14 februarie 2010