Translate

joi, 28 mai 2009

Angajaţii proprii, în topul celor mai mari factori de risc pentru securitatea organizaţiilor

Riscurile de securitate informatică produc tot mai multe daune în organizaţii, de aceea ameninţările de securitate necesită o abordare strategică, ofensivă şi defensivă. Soluțiile de filtrare web pot preveni criminalitatea informatică, protejând organizaţiile atât din exterior, cât și din interior. Tema a fost dezbătută la evenimentul CyberSecurity, care a avut loc în perioada 25-26 mai în București. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituţiilor de stat abilitate în domeniu: SRI, IGPR, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, precum şi furnizori de soluţii de securitate IT.
Conform datelor prezentate la Bucureşti de Paul Williams, Chief Technology Officer al Gray Hat Research Corp (companie americană de cercetare şi consultanţă în securitatea informatică), angajații proprii ai organizaţiilor sunt în top 10 al amenințărilor de securitate a informației cu care se confruntă organizațiile. Acesta a explicat că, deși numeroase companii investesc bugete importante în protecția informatică dinspre exterior (firewall, soluții antivirus etc), aceasta nu este deloc eficientă dacă se ignoră amenințările din interiorul organizațiilor.
În acest context, Ovidiu Constantin, General Manager al companiei producătoare de soluții de securitate web RnD Software, a prezentat Livigent, o soluție care rezolvă problema criminalității informatice din interiorul organizaţiilor. Livigent filtrează conţinutul web accesat din reţeaua unei organizații, astfel încât conținutul considerat malițios sau nepotrivit, în funcţie de politicile companiei, este blocat, iar informațiile confidențiale sunt împiedicate să părăsească rețeaua.
Livigent realizează o filtrare pe bază de conținut, în timp real. Abordarea clasică a filtrării de conținut se bazează pe soluţiile de filtrare care blochează complet site-urile în funcție de URL-uri. Aceste soluții sunt ineficente din cauza numărului crescând de URL-uri disponibile şi a disocierii frecvente a conţinutului de URL.
Spre deosebire de aceste soluții clasice de filtrare, Livigent propune o abordare inovatoare care se potriveşte cu expansiunea rapidă a Internetului în prezent: Livigent analizează conţinutul web şi apoi livrează conţinutul filtrat în timp real. În acest mod, este blocat accesul la site-uri cu conținut nepotrivit indiferent cât de recent a fost creată pagina respectivă, și judecând strict în funcție de conținutul său, nu de denumirea URL-ului.
Participanții la conferința CyberSecurity au subliniat faptul că politicile de securitate din organizații și soluțiile tehnice de prevenire a criminalității informatice trebuie să fie foarte bine coordonate, și depind unele de altele. Livigent permite accesul la informațiile considerate relevante pentru angajați prin politica de securitate a organizației, și blochează accesul la conținutul nepotrivit sau protejat prin drepturi de autor.
Mai multe informatii pe situl: http://www.livigent.com/index.php


Un nou program (browser) pentru a vedea pe telefonul mobil paginile web exact cum le vezi pe calculator. Merge pe Windows Mobile si pe Symbian.
Descarca de aici: http://get.skyfire.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu