A fost odata un taran sarac si cinstit. In
satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste
noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie
fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era
numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul,
falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul
si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis.
Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste
masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a
gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul:
"Marita
Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa,
pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in
tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie
de o
pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer".
Doamna
Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu
privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite
si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
"Omule, esti descult si eu
te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de
calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie."
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa zicand:
"Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic".
A
trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de
bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara a purces iar pe lungul drum al
Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
"Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine".
Doamna l-a privit cu intelegere, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta.
"Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi
spune la intoarcere taranul cel sarac.
Iarna a trecut cu chiu cu
vai si in afara altui deget de la picior, degerat si amputat de doctor,
omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara iar toamna taranul
si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce
norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a
mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors
tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut
calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o
iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata,
picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze.
Purtat
pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute,
si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu
rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si
telecomanda.
Omul a multumit si
intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari
invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de
hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci
intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi,
caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio
basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar
cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniune si i-a
spus:
"Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea
zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca
stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
"Bade
draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de
incaltari. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi
mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai
buna
basca".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu