Einstein si experimentul Philadelphia

Einstein si experimentul Philadelphia

“A cincea forta”

In cadrul Institutului pentru studii superioare din Princeton
(localitate unde s-a stabilit in 1933), genialul fizician Albert
Einstein a realizat numeroase studii asupra posibilitatii calatoriilor
in timp. Studiind forma de manifestare a celor patru forte ale
Universului (forta gravitationala, forta electromagnetica, forta
nucleara tare si forta nucleara slaba), Einstein a dedus ca lipseste
totusi ceva. Daca studia manifestarea lumii reale numai prin prisma
acestor forte, Universul devenea static, lipsit de viata si de
“neprevazut”, ceva asemanator unui mecanism determinabil in mod exact.
Astfel, el a intuit ca lipseste “a cincea forta”, care ar trebui sa le
uneasca pe toate.


Aceasta teorie a unificarii a stat la baza cercetarilor sale
ulterioare. Einstein a descoperit ca timpul nu este altceva decat o
succesiune de evenimente care cauta o ordonare succesiva de cauze si
efecte. Aceasta ordine reprezentata de timp este de fapt doar o
tendinta de a da un sens “dezordinii” in care fenomenele din Univers
coexista. In 1935 a gasit o confirmare a ideilor sale care i-a permis
genialului magician al timpului sa-si continue studiile la o scara mai
larga. Cercetarile sale asupra atomului tinteau de fapt si ele
descoperirea acestei forte. Adevarata manifestare a celei de-a cincea
forte nu tinea de natura unei forte fizice, ea fiind o forta
superioara celorlalte forte, ceva ce le unifica si le dadea o
coerenta.



Einstein si experimentul Philadelphia

Datorita cercetarilor sale, Einstein a avut un rol esential in
celebrul “Experiment Philadelphia”. Este vorba de binecunoscuta
experienta in care o nava a marinei S.U.A. (distrugatorul USS-Eldrige)
a disparut pur si simplu din fata sefilor armatei, pentru ca sa
reapara dupa o perioada de timp. Acest experiment, desfasurat in
portul din Philadelphia in 1943, a fost tinut secret aproape 40 de
ani, in unele cercuri negandu-se vehement existenta lui.


Marinarii care au supravietuit experimentului relatau faptul ca ei au
fost anuntati doar ca se faceau teste pentru “invizibilitate”, pentru
ca radarele germane sa nu poata depista navele aliate. Intr-adevar, la
inceperea experimentului nava a fost cuprinsa de o ceata densa
alb-verzuie care a devenit rapid laptoasa, chiar materiala. In scurt
timp, atat pe ecranele radar, cat si in port, nava a disparut din
campul vizual; in apa se vedea doar forma de contur a navei. Mica nava
de coasta USS Cyclops care monitoriza experienta a inconjurat de mai
multe ori forma ce se presupunea a fi nava, insa, dupa cum relatau
marinarii, nu se puteau apropia, parca se loveau de un zid de
netrecut. Dupa aproximativ 5 minute, nava a revenit din invizibilitate
aratand imagini de cosmar: oameni cazuti, unii carbonizati, altii pur
si simplu disparand fara urma! Experimentul a fost rapid ascuns si
musamalizat, si s-au facut presiuni asupra tuturor celor care ar fi
putut sa
dezvaluie acest incident.


Dupa 40 de ani de tacere, ziaristii americani au avut acces la
arhivele secrete ale marinei americane si au gasit aici relatari
extraordinare! Pentru prima oara publicul avea sa cunoasca relatarea
concreta si reala a unei calatorii in spatiu si timp, deoarece s-a
presupus ca nava nu a calatorit numai 500 de km aproape instantaneu
(marinarii de pe nava au constatat ca ajunsesera in portul orasului
New York, revenind apoi in portul de unde plecasera), ci si
aproximativ 40 de ani in viitor! Era primul act oficial care demonstra
posibilitatea invingerii timpului!


Efecte secundare necontrolate

Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat
sistematic disparitii si aparitii ale acestora; practic dupa numai
doua zile ei parca erau inconjurati de o ceata alba. In unele cazuri
ei dispareau pur si simplu de la masa sau din fata prietenilor.
Intr-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul
dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca
si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a
disparut fara urma, pentru totdeauna! Aceleasi peripetii s-au relatat
si despre nava experiment. Disparea pur si simplu din port si aparea
dupa doua zile in acelasi loc. In alte cazuri, in plina misiune pe
mare, nava disparea si aparea (ca un caine dresat care se intoarce
mereu la locul lui) in portul unde se facuse experienta. Dupa lungi
framantari si incredibile aventuri, guvernul a hotarat ca nava sa fie
dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o
anumita impregnare pe
care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa uimitor, in
acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca
vreodata, ca si cand ea ar fi considerat ca nu este demna sa-si
gaseasca astfel sfarsitul.



Similitudine cu furtunile magnetice

Toata aceasta “joaca” a timpului a durat aproape doi ani, dupa care nu
s-a mai relatat nimic. Multi contesta inca aceste informatii, dar
putem semnala deosebitele asemanari intre fenomenele descrise pe nava
cu multe observatii facute in decursul timpului in apropierea unor
furtuni magnetice, in Marea Diavolului (in apropierea Japoniei) sau in
Triunghiul Bermudelor, observatii facute la cei doi poli terestri si
in alte asemenea zone care prezinta anomalii magnetice.



Tesla si Edison, implicati in acest experiment?

Pe de alta parte, se stie faptul ca aparatele care au realizat
“experimentul Philadelphia” au fost construite dupa inventiile lui
Nikola Testa, imbunatatite si de Edison. Tesla a brevetat un aparat
“rezonator” care era capabil sa urce tensiunea unui camp
electromagnetic pana la milioane de volti si la frecvente incredibile.
Observatii facute de martori credibili (ofiteri de rang superior,
ingineri din camera motoarelor de pe nava etc.) arata existenta unei
constructii ciudate la bordul vasului, care semana cu aparatul
construit de acest savant. Din descriere reiese faptul ca o bobina
uriasa sub forma ovoidala se afla intr-o constructie asemanatoare cu o
piramida. Un mecanism rotitor producea un camp magnetic stabil. Aceste
doua campuri magnetice generau, dupa cum sustin multi savanti care au
preluat ideea, o distorsiune de camp suficienta pentru a produce un
salt in timp. Aceasta idee este confirmata chiar de calculele lui
Einstein despre
“marea unificare a fortelor”.


Dupa insemnarile descoperite recent in arhive, “Proiectul
Philadelphia” ar fi fost reluat, la sfarsitul anilor patruzeci, de
catre dr. Von Neumann si apoi incheiat cu succes in anul 1983, prin
proiectul Montauk. In acel an – se spune – oamenii de stiinta si
tehnicienii au reusit sa stabileasca o legatura temporara directa cu
anul 1943, sa faca o “spartura” in zidul spatio-temporal. Pe acolo,
prin aceasta spartura, unul dintre supravietuitori se spune ca ar fi
ajuns pana la nava “Eldrige” a anului 1943 si, dupa anumite corecturi
in comportamentul masinilor, ar fi facut-o sa reapara in timpul ei de
atunci, curand dupa disparitie. Cu alte cuvinte: navei Eldrige i s-ar
fi dat ajutor din viitor, pentru a putea reveni in 1943 deoarece s-a
stiut de pana din compartimentul generatoarelor. Daca nu ar fi existat
actiunea de ajutorare din 1983 sau daca aceasta nu ar fi avut
rezultatul dorit, atunci nava ar fi ramas in vecii vecilor “blocata
intre
dimensiuni” in hiperspatiu, in pragul eternitatii sau poate in
“viitor”, in anul 1983, nu se stie exact… Strapungerea spre anul 1943
pare a fi reusit, printre altele, cu un tip de antena “piramidala”,
numita “delta t” (t, de la timp). O persoana deosebit de dotata
mediumic, aflata acolo, s-ar fi concentrat asupra situatiei de la
bordul navei “USS Eldrige”, realizand astfel rezonanta cu acel timp.
Se pare ca la realizarea contactului cu trecutul s-a folosit o
componenta “non-hertziana”, o gama de frecvente de dincolo de spectrul
cunoscut al undelor electromagnetice.



Componenta imprevizibilului in saltul in hiperspatiu

Timp de doi ani de la acest incident , Einstein a refuzat sa comunice
guvernului despre “marea Unificare”, ca si cum ar fi renuntat la
cercetari. Multi generali ai armatei considerau inca “Experimentul
Philadelphia” ca fiind un esec, insa Einstein descoperise o idee
geniala. El a inteles ca o distorsiune temporala are nevoie de o
componenta a imprevizibilului pentru a deveni poarta temporala.
(Aceasta inseamna, in exemplul dat, ca, desi ne-am propus ceva precis
pentru a doua zi, este inca imprevizibil drumul nostru exact). Acest
imprevizibil era insasi natura celei “de-a cincea forte”, adica ea nu
actiona pe o scara de marime (cum este gravitatia – care actioneaza
numai asupra materiei, electromagnetismul numai asupra elementelor
electromagnetice etc.); aceasta “a cincea forta” facea parte din
toate, insa in acelasi timp le compunea pe toate.



Reusita experimentului

Einstein era in acelasi timp reticent, nu vroia deloc sa coopereze, cu
toate ca diferite rapoarte evidentiau faptul ca el nu renuntase la
ideea unificarii fortelor. Motivul acestui refuz categoric de a
coopera era evident: Einstein vazuse unde au dus cercetarile sale
intreprinse in domeniul atomului – bombele atomice lansate asupra
oraselor nipone Hiroshima si Nagasaki secerasera sute de mii de vieti
omenesti total lipsite de aparare. El vedea zi de zi cu ingrijorare
faptul ca amenintarea razboiului rece se putea transforma intr-un
razboi nuclear. Rusia sovietica era in posesia unei arme nucleare;
amenintarea era grea. In aceste situatii era constient ca nu era
permisa o a doua greseala. Rapoartele despre cercetari devenisera atat
de importante incat insusi presedintele Roosevelt intreba zilnic
despre stadiul in care se afla (dupa cum relateaza protocoalele
oficiale ale anilor 1950). Amenintarea sovietica era prea puternica,
astfel ca armata S.U.A.,
precum si guvernul cautau sa aiba un atu in eventuala conflagratie
mondiala. Aceasta tensiune era mentinuta de Einstein care refuza
cooperarea, insa un incident a schimbat situatia. La 18 decembrie
1954, Einstein a iesit din laboratorul sau personal fiind transfigurat
din pricina emotiei. Printre primii cu care s-a intalnit a fost
Abraham Flexner, caruia i s-a adresat cu urmatoarele cuvinte:
“Abraham, am reusit! Am trimis un cobai in viitor. A ramas cinci
minute acolo si apoi s-a intors. Este inca in viata.”



Retragerea si distrugerea oricaror urme

Flexner a comunicat imediat acest lucru presedintelui, insa
entuziasmul sau nu a durat mult. Einstein nu vroia sa divulge formula,
indiferent cate presiuni s-ar fi facut asupra lui. Motivarea era bine
cunoscuta: “Hiroshima ii apasa umerii, nu vroia sa poarte constiinta
unei alte greseli”. Din acel moment Einstein a devenit de
nerecunoscut, imbatranise brusc, era tot timpul retras, nu comunica si
refuza sa mai lucreze chiar si in laborator. S-a indepartat de toti
prietenii si refuza orice comunicare. Asupra lui s-au orientat cele
mai intense si incredibile presiuni, atat fizice, cat si psihice. Un
adevarat razboi parapsihologic a fost declansat ca urmare a acestui
refuz. Einstein banuia probabil ce va urma pentru ca, spre marea
uimire a armatei, a distrus orice posibilitate de reconstruire a
ideilor referitoare la ultimele formule ale unificarii fortelor. Pe 16
aprilie 1955, Einstein a fost internat la spitalul din Princeton cu o
grava hemoragie
interna. Medicii i-au propus o interventie chirurgicala de urgenta,
insa el a refuzat aceasta idee. Se pare ca si-a petrecut ultimele zile
in compania fiului sau, vorbindu-i despre “marea unificare”.



Testamentul lui Einstein

La 18 aprilie 1955, a murit asistat doar de o sora medicala, insa dupa
aceea a fost incercata o ultima solutie de aflare a formulei cautate.
Astfel, dr. patolog Thomas Harvey i-a facut “autopsia”, desi era clara
cauza mortii. El a argumentat prin faptul ca toti germanii sunt supusi
autopsiei dupa moarte, iar extragerea creierului facea parte din
metoda germana. Astfel s-a facut o operatie asupra cortexului cerebral
al lui Einstein pentru ajungerea la celulele cenusii ale ariilor
asociative, in tentativa de a izola impresiunea memorizata a formulei.
Aceasta operatiune s-a desfasurat in mod secret si a durat aproape
cinci ore. La terminarea operatiei a fost anuntat decesul oficial al
marelui fizician, insa nu s-a obtinut formula dorita.

Un al doilea comando s-a facut de catre dr. Henry Ambrans, medicul
personal al lui Einstein (1939-1941), care i-a extirpat ochii in ideea
ca poate in ultimele momente ale vietii “vizionase” pentru ultima oara
formula (stiut fiind faptul ca pe retina se pastreaza, intr-un anume
fel de impregnare ce poate fi ulterior reconstruita, ultima imagine
vazuta sau chiar numai imaginata de cel decedat). Dar si aceasta
incercare a avut un esec total. Cateva zile mai tarziu se cerea
permisiunea familiei pentru studierea in continuare a creierului lui
Einstein, permisiune acordata, insa nu se stie daca s-a ajuns la vreun
rezultat ulterior. Se pare ca studierea creierului a continuat inca
mult timp dupa aceea.



Dezvaluirea formulei

Bineinteles, oficialitatile armatei SUA nu au renuntat la ideea de a
descoperi aceasta magica formula. S-au investigat toate aparatele din
laboratorul lui Einstein, s-au rasfoit toate jurnalele, corespondenta
si… stupoare, au descoperit ca Einstein a scris in testamentul sau
datele necesare despre aceasta forta si implicatiile nefaste asupra
umanitatii, daca descoperirea va fi folosita in scopuri malefice.
Testamentul lui Einstein si-a gasit odihna in biblioteca secreta a
Vaticanului unde, pazita cu strasnicie, aceasta geniala descoperire se
afla la loc de frunte, pe langa alte documente importante. Se cunoaste
doar faptul ca aceasta forta va fi folosita de catre omenire atunci
cand va trece peste un prag hotarator in evolutia ei. Se pare ca ar fi
precizat pana si momentul acestui prag, la 75 de ani de la moartea sa…
adica anul 2030 (!), data la care se presupune ca omenirea va iesi din
cea mai mare criza care a lovit vreodata aceasta civilizatie.



Codul lui Einstein

Aceasta formula de baza care lipseste este denumita in cercetarile
ulterioare legate de relativitatea timpului si unificarea fortelor ca
fiind “codul lui Einstein”. Cercetari semnificative s-au facut de
catre ilustri matematicieni ai timpului pentru a “sparge” acest cod,
insa fara reusita.


Reluarea experimentului

Intre timp, cealalta echipa care se ocupa cu cercetarile asupra fortei
a cincea si-a dublat eforturile. In anii ’60 exista chiar ideea ca
erau foarte aproape de a reusi spargerea acestui cod. Cercetari facute
in laboratoarele americane de la Polul Sud au relatat despre
experiente care demonstrau efectele acestei forte si eventuala
folosire. Cu toate ca datele sunt foarte putine si insuficiente, se
pare ca s-a efectuat un al doilea experiment, copie a “Experimentului
Philadelphia”, dar acum s-a folosit un submarin atomic. Dupa
experiment, submarinul a disparut fara urma, nu s-a mai intors
niciodata, nu s-a mai semnalat niciodata aparitia lui. Se pare ca daca
s-ar fi scufundat, macar urmele de radiatii ar fi aratat prezenta lui,
insa nu exista nici un indiciu in aceasta privinta.


“Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete”

In DEX, timpul este definit ca forma fundamentala de existenta a
materiei in continua dezvoltare, exprimand succesiunea si
simultaneitatea proceselor realitatii obiective sau ca durata,
perioada, masurata in ore, zile etc., care corespunde desfasurarii
unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de
momente; interval rastimp, ragaz. Dar timpul este desigur un subiect
mult mai complex decat poate sugera o scurta definitie. Oamenii de
stiinta si filozofii s-au luptat sa desluseasca problema timpului in
diferite moduri. Pentru unii este o iluzie; pentru altii este un
proces liniar masurat de ceasuri, ce nu sunt altceva decat dispozitive
dinamice sau matematice convenabile folosite de stiinta; totusi altii
considera timpul ca fiind multi-dimensional. Fizicieni precum
Minkovski si Dirac au studiat conceptul de “univers bloc” in care
“timpul” este doar una din dimensiunile unui univers static cu patru
dimensiuni, prin care constiinta
noastra individuala se misca. Descoperirile fizicii cuantice, ale
fizicii nucleare si ale relativitatii au determinat oamenii de stiinta
sa conceapa universuri chiar mai stranii, in care timpul poate curge
cu viteze diferite in locuri diferite si poate chiar, pentru anumite
particule atomice cum ar fi tahionii, sa-si inverseze sensul de
curgere. Cat de “consistent” este momentul prezent – o secunda, o
milisecunda, o nanosecunda? Avem instrumente care pot in prezent
masura trecerea timpului pana la o picosecunda, care este ca durata
raportata la o secunda, cat o secunda comparata cu 30 de ani! Daca am
continua sa supunem timpul la astfel de disecari teoretice vom fi
desigur in pericolul de a reduce realitatea la nimic. De fapt exista
motive temeinice pentru a crede ca, intr-un mod ciudat, atat trecutul,
cat si viitorul au un anume fel de realitate; diferenta intre ele si
prezent ar fi aceea ca prezentul este ceea ce percepem si traim acum,
pe cand
atat trecutul, cat si viitorul sunt de obicei nepercepute. Dar exista
multe cazuri autentice de oameni care au premonitii (intrezariri ale
viitorului) sau retromonitii (revelatii precise ale trecutului).